Omul cu o mie de gravuri

Vedem un om și ne facem păreri. Credem că știm cum arată, până își dă jos ochelarii. Sau are necazuri și fața căzută sau o fi chiar cea adevărată. Observi azi că are o bărbie mare, mâine ți se pare firească. Ochii pozitivi de ieri sunt triști acum.

Sentimentele sunt întipărite pe fețele oamenilor ca niște gravuri. Cu adâncituri, linii, curbe, umbre, color sau alb-negru. Îți rămân în minte și crezi că i-ai văzut toate gravurile.

Bărbat, în jur de 60 de ani, ochi blânzi, păr alb, ușor vinovat, mâini murdare.

Femeie, 30 de ani, ochi vicleni, păr roșcat, gene false, vorbește mult în lift, o aud de pe scări.

Un cearcăn verde închis, o cicatrice din excursia de acum doi ani, obraji palizi, mers rotund.  Nimeni sau nimic nu ne poate schimba, știm exact cum arată fiecare linie a compoziției noastre. Așa credem. Despre noi și despre ceilalți. Colegul bun, șeful rău. Prietena grasă, mereu la dietă, vecina arțăgoasă.

David. 9 ani,  păr scurt, șaten, nu foarte curajos și nici sportiv. Ascultă când ai argumente noi, cere atenție când povestește ceva. Nu îmi întoarce niciodată vorba, nu face scandal, e obișnuit cu voci calme, joase, dar nu lingușitoare.

Așa îl văd eu. Mă uit cum îl văd, uneori, ceilalți adulți. Cum reacționează când îi cer eu o foaie sau când îi cere altcineva o foaie. E diferit, 100% diferit. Și David al meu e cel adevărat, și David doi e adevărat. La fel de adevărat a fost și când l-am găsit speriat că Pisu are sânge pe urechi, că o să moară. Ușurat apoi, când am curățat rana. Dezlănțuit când a înțeles ce înseamnă marcare și ce poate să facă cu o ștampilă.

Chipurile sunt reacții la evenimente. Mă mai uit la fotografii cu David când avea patru, cinci ani și îmi spun că nu îmi aduc aminte de expresia aia. Că are altă privire, pe care nu o țineam minte.

Câteodată îi ating cu mâna fața, ca orbii. Să-i simt și altfel trăsăturile, cred  că ochii nu-mi sunt de ajuns. Îl iau și în brațe, îl miros. Îl pup pe frunte sub pretextul că vreau să văd dacă are febră.

Cer oamenilor care sunt în preajma lui David să-i facă poze. Să văd cum a fost cu colegii, bunicii, cu unchiul, la școală, la teatru, în parc. Altfel decât îl știu. Îmi scot fotografiile și le înrămez, un șir de fețe ale lui David. Iar dacă aș vrea să se mai inventeze ceva pe lumea asta ar fi ca pozele să fie gravate. În relief, să-mi trec degetele peste ele, să-i simt obrajii, arcadele și cutele buzelor.

Să-i facă această opțiune gravatorului laser Bodor BCL-1610X. Acesta este foarte potrivit pentru realizat machete de arhitectură, obiecte publicitare mari, litere volumetrice, de ce nu ar fi și pentru fețe de oameni, în mărime naturală, pe lemn ori piatră? Să le mângâi și să le privești? David la 9 ani, vesel. Sau David la 10 ani, visător. Obraznic. Ciudos. Mirat, serios, îndrăgostit. Un om are o mie de fețe, de ce nu ar avea și o mie de gravuri?

Percepția ne e alterată de ce alegem să vedem. Nu mă înțelegeți greșit. Unii oameni chiar sunt ticăloși aroganți, iar alții chiar sunt buni ca pâinea caldă. Pe tata îl țin minte obosit de la muncă, nervos, încruntat. Aș fi vrut să am o gravură a capului său vesel, poate la o nuntă, nu ne luau niciodată la petreceri cu ei. Să scot pozele de la nunți din albume și să le gravez! Cum ar fi, aș suporta să-i ating cutele feței?

De multe ori imaginile din capul nostru fac un om galben, albastru, sau mov cu picățele. Cu capul mare, așa era bunică-miu sau poate mă înșel, așa îl vedeam eu în copilărie.

Iar pe copii îi vedem cu cele mai multe culori din lume, pentru că îi cunoaștem ca nimeni alții. Și atunci e extrem de importantă oglinda pe care alegem să o atârnăm în casă, pentru a se privi înapoi. Ce vedem noi le conturează într-o oarecare măsură personalitatea, comportamentele, încrederea de sine.

Aș purta gravura cu fiul meu pe un pandantiv supradimensionat. Chipul său ar sta foarte bine și pe cutia cu bijuterii, cea în care țin brățara lui de la maternitate, părul tăiat la moț și doi dinți. Chipul tatălui meu l-aș vrea în camera de zi, poate pe un material dur, să fie cu noi tot timpul, îi plăceau dezbaterile.

Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că acest lucru va fi accesibil fiecărui om, în viitor. Fac o fotografie, mă conectez la gravatorul laser și am gravura cu David când vreau eu, pe orice material. Deja producătorul Bodor a inclus tehnologia Wi-Fi  în fiecare gravator Bodor! Acest lucru permite poziționarea lui oriunde, fără restricții în ce privește distanța până la computer. De asemenea, gravatoarele Bodor pot fi controlate folosind o aplicație pentru dispozitive iOS sau Android. Cât credeți că va dura până vom avea fiecare câte un gravator Bodor în casă?

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog