Cărțile tipărite au nevoie de promovare

În ultima zi de școală, venea profesorul de română și ne scria pe tablă lista cu cărțile pe care trebuia să le citim în vacanța de vară. Părinții se speteau să facă rost de ele de la rude, prieteni, vecini, mai găseam și prin biblioteca personală.

Când ajungea acasă câte o carte o luam imediat în primire, lăsam orice. Coperți, prefață, poza cu autorul, câte pagini are. Pe asta o citesc prima că are povestiri, romanele groase le las la final. Mă uitam dacă are dialog, e scrisul mic sau mare, pagina e aerisită sau înghesuită. Erau cărți ușoare, cărți grele, pe care le citeam cu dicționarul lângă mine. Îmi făceam rezumatul după fiecare capitol, notam personajele, idei, citate.

Când citeam vreo carte în afara listei, mă simțeam vinovată. Opțiunile erau limitate și controlate. Știu că într-a opta m-am dus să împrumut ”Elevul Dima dintr-a șaptea” de la bibliotecă și nu mi l-a dat. Nu a vrut, s-a și uitat mustrător la mine ”nu e pentru vârsta ta”. Sunt chestii care te ating, marchează, sigur găsesc o explicație despre trauma asta într-o carte de self help de la Editura NICULESCU. Pe care aș citi-o tipărită. Știu oameni cărora o carte le-a schimbat viața. O colegă a citit Winnetou și de atunci nu s-a mai oprit, a devorat orice cartea prindea, iar acum este scenaristă.

Sincer, când a apărut e-book-ul am scris cu drag de el, eram încrezătoare, vedeam viitorul. Despre audiobook am scris vreo două pagini de beneficii, într-un articol pentru o revistă literară locală.

Acum am copil de gimnaziu și nu-l văd cu o carte în mână. El zice că ascultă audiobook cât se joacă pe calculator, dar eu nu știu ce face acolo. Are căștile pe urechi și când merge pe drum, nu e atent deloc la mașini. De la școală a primit niște linkuri către e-book-uri cu cărțile pe care trebuie să le citească. Prima mea reacție a fost: ”Un profesor de limba română să facă așa ceva? Ar trebui să vă insulfle dragostea pentru cărți tipărite, să citiți cărți în modul clasic! El vă dă tot pe calculator, să vă stricați ochii, să stați pe scaunul ăla ore întregi?”

Astea-s vremurile, asta e generația, zice profesorul. Copiii nu mai citesc ziare, reviste sau cărți. Dacă nu ar fi fost aceste variante electronice, nu ar fi citit deloc. Au mai multe opțiuni, pe care noi nu le aveam. Au alt vocabular, alt mod de exprimare și de comunicare. Vor să fie stimulați vizual și audio, să facă mai multe lucruri odată, se plictisesc repede. Și aceste e-book-uri și audiobook-uri au apărut dintr-o necesitate, o nevoie a societății.

Eu nu cred asta. Cartea tipărită este un produs care trebuie ”vândut”. Alegem autori buni, căutăm bestsell-uri, traducem, dar nu e de ajuns. Managementul unei edituri trebuie să aloce buget și oameni pentru marketingul de carte. Nu se pot baza pe profesori, școala nu mai luptă de mult timp, este doar o instituție de stat încremenită, unde toți aleg calea cea mai ușoară: să dea vina pe copii.

Pentru mine, de exemplu, nu e nevoie de marketing de carte. Eu știu ce aș pierde dacă nu ar mai exista cartea tipărită:

Să uiți de tine într-o librărie

Înainte librările de la noi nu prea permiteau să răsfoiești cărțile, să îți lași amprentele pe ele. Au preluat apoi din sistemul din Occident, unde sunt și zone de citit, cu fotolii unde să stai și să te uiți peste albume cu fotografii de autor. Nu peste tot, dar o să aflați de librarul meu implicat.

Eu, când intru într-o librărie, mă uită lumea. Se tipăresc atât de multe cărți! Cu coperți frumoase, dicționare, antologii. Ce le-aș mai fi devorat dacă eram în liceu! Acum aș vrea să le citesc pe toate și mi le-aș și permite, dar nu mai am timp. Librarul meu anunță titlurile noi pe rețelele sociale, ce noutăți au scos editurile, ce e în trend, cum este de exemplu volumul Marele atlas al Crăciunului, numai bun de citit în așteptarea acestei sărbători.

Mă duc să le văd fizic, să le iau în primire, așa cum făceam pe vremuri. Citesc câteva rânduri, văd stilul, rețin autorul. Îmi plac în continuare romanele de ficțiune, materialele de informare mi-au ajuns cât am învățat la facultate. Vreau suspans, vise!

Să participi la o lansare de carte

În România începe să se dezvolte o breaslă adevărată a librarilor – care să fie, ca în afară, pasionaţi de cărţi, să citească, să ştie să facă dintr-o carte cu potenţial un best-seller, să aibă cluburi de lectură şi să dea premii. Librarul meu adună laolaltă pasionați de literatură, ei înșiși autori. Își prezintă cărțile, se susțin reciproc, citesc, recită. Au 30 de ani de când discută liber, ca într-un fel de ”club de carte”, mai întâi pe la case de cultură, acum într-o librărie particulară. 30 de ani, exact cât împlinește Editura NICULESCU anul viitor. Am asociat mereu această editură cu dicționarele de engleză, dar acum au cărți pentru copii, parenting, dezvoltare personală. Țin pasul cu tendințele, au promoții și încurajează metodele moderne de marketing, inclusiv cel digital.

Era deunăzi o discuție pe rețelele sociale, că o piesă de teatru era pe cale să nu se țină, deoarece nu se vânduseră decât 4 bilete. Un influencer a făcut o postare pe acest subiect, iar în 9 de minute erau vândute toate. Bineînțeles, au apărut comentarii că lumea e incultă și pe deasupra și snoabă, că brusc au devenit consumatori de artă după ce o recomandare a unei vedete. Greșit. Teatrul are nevoie de marketing, ca orice alt domeniu. Și muzica, și cărțile. Este concurență! E drept, de incertă calitate, dar publicul trebuie educat, iar teatrele, editurile și muzeele trebuie să pună umărul la asta. Nu mai merge cu afișe lipite pe stații de autobuz! Fiecare ar trebui să aibă un specialist în marketing digital, să își promoveze piesele, să fie prezenți pe rețele sociale, să țină legătura cu publicul. Să anunțe când sunt reduceri de Black Friday, de exemplu.

Să ai autograful autorului

Vă povestesc ceva. Am cumpărat o carte la o lansare, în cadrul unei mare târg de carte. Cu autograful autorului, cu fursecuri, cu tot. Cartea, plină de înjurături și întâmplări cu puternic impact emoțional și caracter pornorafic. Am tras de mine să o termin, să înțeleg care era chestia, de ce era atât de lăudată. Finalul a fost urât. Eram pe plajă, am închis cartea și am lăsat-o pe nisip. Ultima zi. Să nu o mai văd. La doi ani după treaba asta, autorul moare, atac de cord. Tânăr, nici 40 de ani, bolnăvicios de la naștere, de acolo și frământările neputinței.

O carte cu semnătura autorului e valoroasă, mai ales post mortem. dar nu asta e important, ci întâlnirea cu omul. Acel om care a scris o carte: nu era nimic acolo și apoi a apărut cartea. O vezi, o simți. Cum e și cu picturile mele. E nimic, apoi apare tabloul ăla, pictat de mine, e sufletul meu acolo. În cartea aia era sufletul autorului, pe care eu nu l-am înțeles.

Se întâmplă când citești o carte tipărită. Coperțile, ilustrațiile, așezarea în pagină. Poate are și dedicație. Citești rândurile cu vocea ta, cuvintele din carte devin cuvintele tale. Preiei durerea, întrebările, răspunsurile. Ai biletul de tren ca semn de carte, veioza personală. Știu, sunt nostalgică. Iubești sau urăști autorul. Îl lași pe plajă sau îl aduci cu tine acasă. Când o citește altcineva, ești detașat, povestea nu te implică nicicum.

Baiatul meu de 13 ani îmi povestește că, atunci când lipsește vreun profesor vine și stă doamna bibliotecară cu ei. Nu să le citească, ci să-i păzească, să-i livreze părinților teferi. Deci, nicio nădejde. Tot fiul mi-a interzis să cumpăr coperți pentru manuale, ”nu se mai cer”. Pe unele nici nu le deschid. Învață după materiale primite în format electronic de la profesori, se chinuie pe telefon să le citească. La biblioteca orașului nu-i trimite nimeni. Au vizitat-o odată, în Săptămâna altfel și atât. Eu tot pe profesorii de română dau vina. Și de ei depinde dacă elevul va fi un cititor.

Marketing digital de carte

Eu aș mai lupta pentru cartea tipărită. Aș mai crede în ea, doar că e de muncă: expunere, transparență, conectare. E un marketing de nișă în digital. Greu se formează un astfel de specialist. Trebuie să fie conectat și la politica editorială, și la practicile de piață.

Părerea mea este fermă: cartea trebuie citită pe foaie. Editurile pot avea și audiobook și e-book, așa cum are și Editura NICULESCU. Deci va supraviețui și în viitor, pentru că s-a adaptat.

Titlul acestui articol este ”Cărțile tipărite au nevoie de promovare” și aș fi putut continua cu ”că de promovarea cărților digitale se ocupă școala”. Dar aș fi tendențioasă. Nu este peste tot la fel, nu pot generaliza. Mai sunt și profesori care militează pentru cititul clasic, de carte valoroasă, care să fie păstrată în biblioteca personală.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022

sursa foto: Facebook Editura NICULESCU/Librăria Elstar/ arhiva personala

One thought on “Cărțile tipărite au nevoie de promovare

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: