Fac lucruri de una singură. Scriu, pictez, îmi iubesc copilul, mănânc organic. Pentru asta nu am nevoie de partener. Sunt o persoană greu sociabilă, iar asta nu mă împiedică, de obicei, să fiu fericită.
De obicei. Există și situații în care e nevoie de încă o persoană pentru a face anumite activități. De exemplu, să cinăm la un restaurant drăguț sau să mergem într-un city break romantic. Specialiștii în dezvoltare personală ți-ar spune că este suficient că ești tu cu tine însuți și că vacanțele de unul singur sunt chiar recomandate de terapeuți. Dar când e cazul de romantism, e nevoie de doi. Unul să dea, celălalt să primească. Și invers.
Eu vreau să primesc o vacanță de-a gata.
Să se ocupe el de tot. Să cumpere el bilete de avion, să facă el rezervări la cazare, să facă programul. Sau să cumpere un city break Christian Tour. Eu doar să primesc. Promit să-l fericesc în sejur.
Pe mine să mă întrebe doar cum aș vrea să fie. Iar eu să nu dau amănunte, ci doar un reper: ”Midnight in Paris”. Filmul lui Woody Allen despre Paris și tot ce a însemnat el pentru viața amoroasă a marilor scriitori ai lumii.
Acțiunea filmului se petrece ȋn Paris, ȋn prezent, dar şi ȋn anii ’20, cȃnd marii artişti din toată Europa se ȋntȃlneau aici şi petreceau ȋmpreună. Parisul iubit şi povestit de Allen este un oraş în care, încercând să regăsească trecutul, descoperă un prezent fermecător. Este un Paris romantic, locul unde sunt trădări, dar și mari povești de iubire.
Orice cuplu ar trebui să meargă la Paris, ca un test al relației: vor suferi o decepție sau se vor îndrăgosti profund? Dar oare vrei să afli asta? E riscant să afli adevărul.
Îmi plac testele de genul ăsta. Dacă nici un city break în Paris nu pune la încercare iubirea, atunci ce? După ce mă voi fi plimbat pe străduțe înguste, parcuri prețioase și piețe boeme, aș vrea să ajung și la cimitirul Père-Lachaise, unde sunt mormintele multor oameni celebri.
Dorința de a merge la un cimitir, în căutare de romantism poate părea ciudată, în stilul Woody Allen, deși el nu folosește asta în filmul său. Dar… ăsta e Parisul, mi s-a povestit. Père Lachaise este ca un oraș miniatural propriu, toate aleile au propriile semne de stradă și nume, iar mormintele arată ca niște sculpturi. Jim Morrison, Edith Piaf, Oscar Wilde, Chopin, Balzac, Moliere, Maria Callas, George Enescu, Marcel Proust sunt îngropați aici. Cei mai mulți, alături de marile lor iubiri.
Eu mă uit la oamenii vii, când merg pe stradă. Mi se par interesanți, citesc poveștile din spatele mâinilor lor, draperii, scări, balcoane, tristeți și speranțe. Mi se întâmplă să mi se răspundă la zâmbet și să mi se povestească la prima vedere vieți sau bucăți de vieți. Ce-mi plac momentele astea! Oare într-un cimitir, cu oameni morți, faimoși în domeniul lor, care au simțit dragostea până în vârful peniței, arcușului sau pensulei, câte voi afla despre mine, în cuplu? Mergând mână în mână cu partenerul meu, mă aștept să-mi dau seama dacă mi-aș dori să fiu îngropată acolo, alături de el.
Iar dacă nu va fi el alesul, voi începe călătoriile cu fiul meu. Mi-ar plăcea tare mult să călătorească David mult. Tânăr. Cât încă se formează. Atâta mi se pare că te schimbă un oraș sau o călătorie! Am văzut mulți tineri în city break-urile mele. În Londra noaptea, pe malurile Tamisei, un băiat care plângea în hohote, pe bordură, lângă un felinar. Aș fi vrut să mă opresc lângă el, să-i promit că o să se îndrăgostească din nou, dar nu știu dacă m-ar fi crezut, fiecare dragoste e ultima. Aș vrea să vadă David și Amsterdamul, cât e tânăr. Și Parisul, și Roma, și Barcelona. Toate minuni. Da, minuni. Atâta lasă în tine orașele astea, sau o fi că-s eu din provincie și mă hrănesc din uluiala unor capitale occidentale.
Să caut bilete de avion Christian Tour? Să mă plimb în cimitir și să-mi aflu sufletul pereche pe veci? Am curajul ăsta? Sau să rămân în singurătate, dorindu-mi pentru copilul meu ceea ce eu nu am avut?
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.
sursa foto dailymail.co.uk / blogul Christian Tour
.
My Mind. Gânduri și picturi 
Leave a comment