Frumusețe fără granițe

Am vrut să fac un pic de cercetare,  pentru a-mi confirma teoria că românii sunt atrași de românce, oriunde s-ar afla. Aveam argumentele prietenelor de prin alte țări, pe care le țin la curent cu ce produse au mai apărut în gama Gerovital Plant, femei care au reușit în viață datorită faptului că nu sunt false, artificiale, că nu poartă o ”mască” nici la propriu, nici la figurat. Dar aveam nevoie și de niște păreri avizate, de la bărbați care au plecat peste graniță și s-au întors însurați cu românce. Mini-sondajul meu cuprinde patru păreri: un frate, un vecin și doi amici. I-am întrebat care este secretul frumuseții româncelor și ce cosmetice au ele în baie.

Fratele meu și-a cunoscut soția pe un site de matrimoniale, în timp ce se afla în Anglia. S-a întâlnit cu mai multe femei și s-a oprit la românca din Craiova. ”Era naturală, spre deosebire de celelalte femei, care arătau diferit față de pozele de pe site. Erau poze profesionale, special făcute pentru profil, care nu aveau nicio legătură cu realitatea. Claudia era  exact ca în poze, nu am fost dezamăgit și m-am simțit în largul meu cu ea, din prima clipă.  Ce are în baie? Nu am fost atent, dar de laptele Doina știu sigur. Îmi dau și eu cu el pe pantofii din piele, îi face strălucitori de zici că-s noi!”

Vicențiu a fost antrenor de tenis în Germania, s-a întors acasă cu iubita din Galați, a dat la Școala de Poliție și acum e polițist la circulație.  Un om atent la detalii, care a remarcat ochii blânzi ai Mădălinei. O privire caldă nu ”pictată”. Sprâncenele erau naturale, privirea nu era deloc ”mirată”, adică cu botox sau sprâncene false. ”În Germania produsele de îngrijire corporală sunt foarte ieftine și foarte multe, dar Mădălinei nu i-au priit și i s-a explicat că sunt făcute special pentru tenul nemțoaicelor. E logic, a revenit la cele din țară, care sunt testate și fabricate pentru pielea româncelor . Are o soluție verde cu care își împrospătează fața dimineața și un ulei din flori de mac  de la Farmec, special pentru alergii, îi calmează pielea, așa zice”.

 Johnny spune că nu a încercat la italience, deoarece nu avea bani să le întrețină. Nu i-a plăcut cum arătau, dar ”miroseau bestial” și erau foarte ”prețioase”. A venit acasă cu o româncă la fel de frumoasă. Știe ce are în baie, deoarece el îi cumpără cosmetice. Înainte de a-i lua cadouri, verifică ce se consumă și i le aduce. Nici acum nu are bani de cosmetice de lux, așa că îi ia produse autohtone, ieftine și bune. ”Cam tot ce are este de la Gerovital, și eu am câteva produse de acolo”.

Amicul Andrei explică de ce a venit cu o româncă din Germania. ”Toate erau la fel acolo, româncele ieseau în evidență deoarece erau brunete, roșcate sau șatene. Mă săturasem de păr blond și piele albă, pistruiată. Eu am avut noroc că am apucat o româncă frumoasă, de obicei sunt vânate de turcii stabiliți acolo. De cosmetice știu că și-a adus câteva din Germania, s-au terminat dar nu a plâns după ele, deci bănuiesc că-și ia din țară.  De ce mi-a plăcut de ea? Pentru că are stil”.

 

1043986_10153535893268763_6633333850983036470_nIar cei patru bărbați care m-au ajutat în sondajul meu mi-au vorbit de cosmetice, dar mai mult mi-au povestit cât umor au iubitele lor soții! Cât de harnice și devotate sunt, cât de bine gătesc, câte ore dedică familiei… Câtă viață au în ele!

 

Articol scris pentru Spring Superblog 2016.

19 thoughts on “Frumusețe fără granițe

Add yours

  1. eu imi comand de la ei fiolele cu acid hialuronic, cel mai bun ret de pe piata, sunt f. multumita, le recomand

    Like

  2. noua gamă este pentru cei cu ten sensibil, predispus la alergii.
    Uleiul organic din Flori de Mac are avantajul de a proteja tenul și pielea de stresul urban. Tot mai multe persoane devin alergice, dezvoltă anumite sensibilității ale pielii, iar Uleiul din Flori de Mac are efect calmant și de protecție al pielii. Este ideal în tratamentul cosmetic al tenurilor deshidratate şi expuse stresului factorilor de mediu, prevenind deshidratarea, iritarea, apariția ridurilor și îmbătrînirea prematură a pielii.

    Like

  3. eu folosesc pentru protectia mainilor la locul de munca crema de maini de Farmec- de calitate mi se pare a fi cea cu galbenele sau cu miere

    Like

  4. Sunt SINGURELE produse care nu îmi iitp fața, sunt făcute de români pentru românce crescute aici, cu clima și poluarea de aici, de aia nu le-au mers alte cosmetice din alte țări
    eu tot ce primesc din străinătate nu imi toșerează pielea, asta e clar

    Like

  5. eu am gasit un magazin Farmec la Salonic, in Grecia, și unul in Budapesta
    am ramas paf cand am vazut, si acolo preturile erau f mici si aveau vanzare, frate!

    Like

  6. da, folosesc de la farmec gama cu galbenele. locuiesc in strainatate si imi aduc de cate ori am ocazia. din pacate in europa nu se aude nimic despre ele, si chiar daca stii de ele nu le poti gasi de cumparat. inca am cunostinte mai in varsta care ma roaga sa le aduc eu creme antirid gerovital, ca aici nu gasesc….

    Like

    1. te contrazic Georgi, le poți cumpăra și din străinătate
      Farmec are magazine de brand în Italia, Franta (Menton), Grecia (Alexandroupoli) si Spania (Barcelona), iar anii trecuti au fost deschise magazinele din Grecia (Thessaloniki si Katerini), Ungaria (Budapesta) si EAU (Sharjah). In prezent, produsele Farmec ajung in peste 30 de tari, principalele piete fiind: Japonia, Ungaria, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, EAU, Irak, Kuwait, Canada.

      Like

  7. preturile sint anormal de scazute pentru calitatea promisa … asta asa ca o chestie care te izbeste …

    Like

  8. Desigur ca imi cumpar produse cosmetice romanesti,…sunt foarte bune si sunt foarte multumita de ele.Am folosit si marci super dar parca nu au dat acelasi randament…nu tot ce este scump este si de calitate,…deci fetelor hai sa lasam produsele care ne-au rapit mintea prin designul si parfumul lor si sa folosim de fapt produse care ne fac bine,nu credeti?

    Like

  9. eu folosesc laptele demachiant Doina si pentru demachere si pentru hidratare, nu am avut niciodata probleme

    Like

  10. E magazin si in Barcelona și în Emirate, cel puțin aiai le-am găsit eu, s-ar putea să fie mai mute în toată lumea, sunt magazine proprii, nu că am găsit câteva produse
    go Farmec

    Like

  11. abia astept sa testez noua gama cu mac, am vazut fotografii de la lansare, cu vedete faine din Romania, eu le cred cand spun ca folosesc Gerovital, asta chiar nu e marketing
    uite asa romancele isi permit un brand bun de cosmetice, 20 de lei pt o crema nutritiva este foarte bine
    succes PS. nu ar fi rele niste concursuri pe net si Facebook …

    Like

Leave a comment

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑