Artiști în izolare care zic că sportul devine artă

Pictez, mă consider un artist. Amator, dar artist al anului 2020. Care nu seamănă deloc cu condiția de artist de acum 50 sau 1000 de ani. Atunci, pictorii ieșeau afară și pictau ce vedeau. Îi zăreai în valea unui munte, ore în șir, ridicându-se doar pentru a bea apă din pârâul pe care-l pictau.

Pictăm cu gura, cu ochiul, cu paiul

Perioada de izolare pentru un pictor nu reprezintă o schimbare, El oricum face artă singur, în liniște, ore în șir. Pentru el nu e nicio diferență, cum frumos este ilustrat în această imagine (sursa Jennifer Hammond):

Dar pictorul reacționează la ce se întâmplă în jur, la emoțiile prietenilor, membrilor familiei, la dinamica relațiilor umane. Și se vede asta în lucrările sale. Pictura nu este o tehnica veche si neschimbata. Este o artă. Una care se schimbă odată cu oamenii, de aia avem curente, epoci și trenduri. Adaptabilă vremurilor.

Orice activitate este exacerbată acum. Gătitul devine ceva sofisticat, muzica se mixează pe balcon, show-ul de stand-up se face online, cinematografia înseamnă să ne uităm la filmulețe cu gărgărițe și frunze și ne mirăm cât de minunate sunt. Totul devine artă, inclusiv sportul, care nu mai e deloc ce știam.

Facem sport în pijamale

Acum 200 de ani, dacă spuneai cuiva că oamenii vor ieși în parc să alerge, ar fi râs. S-au mutat oamenii la oraș, nu au mai avut câmp să-l muncească și au inventat joggingul. Sporturile s-au înmulțit, avem unele noi care vor fi introduse la Jocuri Olimpice din Tokio, deja amânate un an, cu pandemia asta: karate, skateboarding, escaladă sportivă și surfing.

apa Stanceni

Vremurile impun sportul acasă. În sufragerie, pe un preș, cu improvizații, dar cu dramul ăla de strălucire. Singur sau în sincron cu membrii familiei. Neapărat cu filmare, să se vadă noile pijamale, postare pe un canal media. Cu apa Stânceni la îndemână, minerală, cu conținut bogat în sodiu, calciu și magneziu.

Hidratarea în urma acestor activități este foarte importantă, asta nu s-a schimbat niciodată. Pauza de apă este obligatorie în orice sport, fie că sunt lupte greco romane, vechi de când lumea, fie skateboarding, apărut odată cu asfaltul.

Apa nu se schimbă, apa nu e artă

Sunt unii care caută surse bune pentru lichidul pe care îl îmbuteliază. Să vină din spații neumblate, pure.

Sursele Stânceni sunt situate în partea centrală a României, în Carpații Orientali, zona protejată Parcul Național Călimani, departe de orice sursă de poluare, rocile vulcanice furnizând apei un conținut special de minerale. Este o apă romanească premiată cu Gold Award la World Selection 2019.

Sportul nu are încotro

Se va vorbi despre perioada asta în istoria sportului. Deja, sportul are apucături de artă. Ies la iveală creativitatea și talentul oamenilor pentru a desfășura activități fizice.

Până acum, sportul avea un caracter de competiție. Nu mai e cazul, cu cine să ne întrecem acasă? Facem mișcare pentru a dobândi trupul perfect, rezistență și forță, dar și pentru a da rigoare gândirii și pentru a modela spiritul.

Primele forme de artă pe care sportul le-a generat există din civilizația vechilor greci. Sportivul a fost un motiv des întâlnit în reprezentările de pe ceramica vremii. Aruncători de disc, luptători sau pugiliști, atleți imortalizați în momentul glorios al încununării cu ramurile de măslin.

Pentru sportul din zilele noastre vor fi sugestive banda de alergare din sufragerie, masa de ping pong improvizată în living, fitness cu copiii pe post de gantere. Ne vom uita la pozele digitale și ne vom mira câtă imaginație am avut pentru a rezista perioadei de izolare. În descrierea vremii se vor pune poze înainte și după izolare, unii mai grași, alții mai mușchiuloși.

Ne mișcăm artistic

Ieșim în curte și tragem cu arcul la ținta desenată pe ușa de la garaj. Avem săgeți cu ventuze, postură și atitudine, sub sârmele unde uscăm rufele.

Nu poți face mușchi fără apă

Dacă se atrofiază mușchii, nu o să mai poți trage blugii pe tine când se vor ridica restricțiile. Indiferent unde și cum facem sport, avem o constantă: nevoia de hidratare. Bei 1,5 litri de apă pe zi, dar dacă faci un live cum te menții în formă în izolare, mai bei un litru în plus.

Iar celor care încă cred că exagerez când mă ambiționez să iau în considerare ca sportul să devină artă le reamintesc că au auzit de multe ori expresiile „un artist al gazonului” sau: „pictează pe teren”. Și eu sunt sigură că, peste ani, când vom dori să spunem despre cineva că face sport într-un fel aparte, vom folosi expresia: ”faci sport ca în vremea pandemiei”.

sursa foto: arhiva personala/romaqua-group.ro/Jennifer Hammond

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: