Un cadou poate schimba viața cuiva

Nu m-am simțit bine deloc când a trântit zece seturi cosmetice pe birou și ne-a invitat să ne servim. Noi, primele, că suntem din același birou, apoi urcă și la celelate doamne din firmă.

Colegul meu, omul cu cu care petrec și 10 ore pe zi și care credeam că mă cunoaște mai bine decât soțul meu,  să nu fie în stare să-mi dea un cadou în mână, cumpărat special pentru mine, de 8 martie?!

Iar când i-am zis, m-a întrebat: ”Dar nu voiai și o felicitare, poate și o gravură?”

”Ba da, ar fi fost plăcut.”

Românii nu sunt pasionali și romantici. Și nici nu-i învață nimeni. Colegul meu a avut intenții bune, dar nu a știut cum să le exprime. Iar ghinionul lui a fost că înaintea lui, șeful nostru îmi cumpărase un cadou de la Borealy, împachetat impecabil. Mi l-a întins, s-a uitat în ochii mei, mi-a urat să am o zi frumoasă și ne-am pupat. Ba chiar am stat și trei secunde îmbrățișați, deoarece așa am simțit: sinceritate și respect.

Omul ăsta a gândit momentul, l-a pregătit, deci a prăpădit ceva timp cu mine. Colegul meu a luat niște pachete gata făcute dintr-un supermarket și a răsturnat punga pe birou.

Nu sunt o persoană sentimentală, nu mă emotionez ușor și nici nu mă oftic când nu mi se acordă atenție. Îmi place la serviciu, nu intru în depresie că stau zece ore în fața unei tastaturi. Zilele mele sunt suportabile datorită colegilor și asta e clar mai plăcut decât orice bun material.

Doar că, primăvara, după atâta frig și întuneric, suntem fragile, noi femeile. Vrem să ni se spună că suntem importante, contăm.

Șeful nostru a fost întotdeauna un sofisticat. Genul de om care stă de vorbă cu tine și chiar ascultă ce zici. L-am cunoscut acum 20 de ani, când făceam meditații cu fiica lui, la engleză. M-a dus acasă cu mașina și m-a întrebat cum e să fii profesor. Printre altele, i-am spus: ”M-au chemat acum de la contabilitate, din vacanța de vară, să ne dea sporul de stres pe ultimul trimestru. Am dat 15.000 de lei (lei vechi) pe biletele de autobuz, iar sporul a fost de 12.000 de lei, adică am ieșit în pierdere”. A tras mașina pe dreapta și m-a întrebat: ”Ai atestat de traducător?” Da, pentru două limbi, rusă și engleză”. ”Hai la mine, că vreau să deschid un departament de literatură străină, să-l pui pe picioare”. 

Era șeful unei edituri, autori contemporani. Nu mă cunoștea decât din spusele fiicei sale, dar a avut încredere în mine să îmi ofere un job, într-un moment în care eram pe punctul de a pleca să lucrez pe un vas de croazieră.

M-a sunat a doua zi, să-i fac o vizită la sediu, tot eram în vacanță. M-a simțit reticentă și s-a gândit să mă ia ușor. Când am ajuns în editură și am văzut mii de cărți pe rafturi, pe jos, pe balcon, chiar și în bucătărie, autori noi, moderni, i-am spus: ”Mâine vin să vă pun cărțile în ordine”.

Mi-am făcut cuib în mijlocul lor și le-am aranjat pe îndelete. În săptămâna aia mi-am dat seama că din cărți îmi trag pofta de viață și, mai important, asta știu să fac: să citesc, să scriu, să traduc, să mă joc cu cuvintele.

De atunci, fac ce-mi place. Am înființat și dezvoltat departamentul de autori străini, am tradus, am plecat în străinătate pentru a discuta cu scriitorii. Cunosc lumea, prin ochii mei și ai altora. Și de pictură, hobby-ul meu din prezent, m-am apucat după ce am editat câteva cărți de artă cotemporană.

Omul acesta, șeful care de 8 martie m-a strâns la piept și mi-a urat o primăvară fericită, mi-a schimbat atunci viața. În aprilie iese la pensie. Are o problemă de sănătate și are nevoie de odihnă. E speriat de ce va fi. Să stea acasă, după 45 de ani de muncă?

Cadourile pot fi tămăduitoare. Contează ce sunt, dar și momentul în care sunt dăruite.

Voi încerca să- i distrag atenția de la pensie, cu tot ce înseamnă ea. Știu că are puterea financiară de a se muta la țărmul unui ocean, într-un loc unde este cald tot timpul anului, dacă ar vrea. Mă limitez la a-i da ceva de lucru, ales din oferta Borealy pentru cadouri pensionare.

Este vorba despre un puzzle 3D mecanic, pe care să-l construiască singur. Mi-a povestit că a fost pasionat de arhitectură, dar viața l-a dus spre căi deloc tehnice. Nu i-a trecut, din moment ce încă vorbește despre asta. Cadoul meu va fi un tramvai, cu depou, stație, șine, felinare și personaje.

seif-puzzle-3d-mecanic-copie-6636-4115

 

Sper că-i va reveni pofta de viață, odată ce îi va fi reactivată pasiunea din tinerețe. Dacă are succes, pe site mai sunt și alte minuni care așteaptă să fie asamblate: un cronograf, o mașină vintage, o floare sau un seif.

Un cadou nu se face doar de dragul de a se face. Pe mine mă interesează să-i folosească într-un fel, nu să-l desfacă, apoi să-l uite pe undeva. Să trezească o emoție, să îndemne la o schimbare. Cer mult, știu, când pretind că puzzle-ul meu îi poate ușura adaptarea la viața de pensionar și că acest cadou ar putea însemna la fel de mult ca oferta de muncă pe care mi-a făcut-o atunci. Dar nici nu puteam să-i cumpăr un balansoar și să-i urez ”pensie ușoară”.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog

sursa foto Borealy.ro și Facebook Borealy Gifts

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: