Ziarul fără cenzură

Un articol-pledoarie pentru ziarele de mică publicitate, pentru oamenii care lucrează în astfel de redacții și despre rolul acestor publicații în definirea societății românești. 

”Oricine ar trebui să apară în ziar, măcar o dată în viață”. Așa îmi spunea redactorul-șef, când lucram în presă, și ne îndemna să ieșim pe stradă, să intrăm în casele oamenilor, că de aia e ziar local. Că nu e nevoie de știri grele și rele, ci de știri ușoare, pozitive, care să te facă să zâmbești. Să-l identifici pe protagonist, ți-e neam probabil, îl cunoști de undeva, o să-ți amintești.

Găsești viață într-un bătrân care stă pe bancă, sub vița de vie, într-un obiect uitat pe șifonier, într-o pasiune descoperită târziu. Toți sutem unici, iar unii au șansa de a întâlni un ziarist care să spună asta comunității. Am scris povești frumoase despre oameni, am avut privilegiul acesta.

Neapărat ziar pe hârtie, ca protagonistul să decupeze articolul și să-l țina lângă poze sau rețetele de prajituri, în cutie, printre acte. Să-l scoată la aniversări, să-l arate nepoților, că l-au dat la ziar. Să le demonstreze că a avut linguri de argint, dar le-a vândut ca să le plătească lor meditațiile.

Iarna, când nu era o plăcere să hoinăresc pe străzi, găsisem o altă metodă de a face rost de subiecte: mă inspiram din mica publicitate. Mergeam la fix, aveam numărul de telefon, iar uneori îmi ieșea un reportaj de primă pagină. Am scris despre crescători de șinșile, veterani, familii cu coșciuge sub pat, hobby-uri ciudate. A fost o perioadă plină, am cunoscut oameni la care m-am întors apoi, cu unii încă păstrez legătura. Se întâmpla să le rezolv problema, să-i ajut cu micile afaceri, să-și găsească mai ușor clienți. Am scris atunci multe articole despre produse hand-made, era un trend.

Atunci am descoperit că anunțurile de mică publicitate sunt cele mai bune surse: curate, adevărate, implicate, cu probleme și dorințe reale. Nu vise, nu regrete, comedii sau tragedii, ci viață pur și simplu.

În orașul meu, în ziarul lunar al primăriei sunt trecute nașterile și decesele. Cine s-a mai născut și cine a murit, la ce vârstă. Se moare la 90 de ani, dar și la 13 sau 40. 

Eu, când ajung într-un oraș din țara asta, îmi cumpăr un covrig de la chioșcul unde e mereu coadă și un ziar local. Mă interesează politica locală și publicitatea, mare sau mică. După reclame văd cum merge economia, iar după anunțurile de la mica publicitate îmi dau seama ce-și doresc oamenii, la ce renunță, ce obiceiuri și metehne au, ce știu să facă și ce nu. Mă intrigă sau mă lasă rece, dar mă și amuz de umorul involuntar al celor care formulează enunțurile. Pentru a avea cât mai puține cuvinte, nu se mai ține cont de prepoziții, subiect sau predicat. Nu se ”coafează” nimic, nu e loc de cuvinte goale, fără sens, ci doar informație.

O pagină de mică publicitate, într-un ziar local sau național, a fost și rămâne o radiografie sinceră a vremurilor. A fost o perioadă când oamenii își vindeau rinichii, acum au ajuns la lapte matern și medicamente rămase în urma celor care mor. Pe vremuri, oamenii dădeau anunțuri în ziare pentru a-și ”căuta jumătatea”, acum caută ”relație discretă, cu beneficii”.

Nu e ușor de întreținut o pagină de mică publicitate. Trebuie să rămână doar anunțurile de actualitate, la zi (oră sau minut), altfel se enervează cititorii, cei care sună, dar și cei care sunt sunați. Se naște frustrare atunci când cauți de muncă, de exemplu, și vezi că anunțurile nu mai sunt valabile, posturile au fost ocupate, dar încă apar în ziar.

Să ne închipuim câtă muncă este la un ziar întreg cu anunțurile personale! Cât de implicați trebuie să fie, de exemplu, redactorii de la Anunțul Telefonic,  primul ziar de mică și mare publicitate din România, înființat după 1989. Publicația este și astăzi o oglindă fidelă a preocupărilor românilor: ce au vândut, ce au cumpărat, se servicii au avut de oferit într-o anumită perioadă. Pe lângă ziarul tipărit, în 1996  s-a adăugat varianta online, site-ul www.anuntul.ro și din 2001 varianta de mobil. 

Frustrarea se naște și atunci când observi că un anunț pe care tu l-ai vrut într-un fel și l-ai plătit este schimbat, cosmetizat, denaturat, din diverse motive ”deontologice”

Nu mă miră că Anunțul Telefonic rezistă, pe o piață sufocată de platforme create de giganți internaționali. Gândit de o firmă cu capital integral românesc, ziarul face asta de atâția ani și o face cu oameni pasionați, dar mai ales, o face fără falsă pudoare sau cenzură! Aici citești anunțuri care reflectă realitatea și vremurile. Nu se dorește să se arate că românii ar fi altfel decât sunt. Nu se face politica nimănui, nici a statului, nici a partidelor, nici a corporațiilor. Nu există alte interese decât cele ale cititorilor-clienți. Anuntul Telefonic nu cenzurează anunțurile, corectura fiind strict gramaticală.

Ce radiografie a societății ar mai fi un ziar de mică publicitate, dacă unele anunțuri ar fi refuzate la publicare? Oamenii schimbă societatea, nu invers.

Anunţurile publicitare sunt partea cea mai sinceră dintr-un ziar”, spunea Thomas Jefferson, autorul primei schițe a Declarației de Independență. Eu m-am convins de asta verificând la fața locului autenticitatea anunțurilor, dar și sentimentele celor implicați. Nu e ușor să vinzi prima ta mașină,  ai vrea să ajungă la cineva care să aibă la fel de multă grijă de ea. E trist să-ți înstrăinezi clasoarele cu timbre sau colecțiile pentru care ai petrecut zeci de ani să le strângi. Nu e comod să spui public că vrei parteneră pentru noptile în care te simți singur. Scrii anunțul, îl ștergi, îl corectezi, mai tai din cuvinte, o iei de la capăt, îl reformulezi. Să pui și o poză, să te expui?

Să cenzurezi un anunț de mică publicitate, în numele deontologiei, este imoral. Și nesănătos pentru o societate care se vrea sinceră cu ea însăși.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019

foto Facebook Anuntul telefonic

One thought on “Ziarul fără cenzură

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: