Turismul de aventură e despre suflete

Colegul meu de birou îmi spune că aventura este ”o atitudine pe care trebuie s-o aplici obstacolelor cotidiene ale vieţii: întâmpinând noi provocări, înhăţând noi oportunităţi, testându-ţi resursele faţă de necunoscut şi astfel descoperindu-ţi potenţialul tău unic”. Da, a stat mult să se gândească și mi-a dat răsunsul pe foaie.

”Aventură. Viaţa trăită între semeni” – îmi răspunde și șefa, cu aluzie la faptul că trebuie să dea salarii la 130 de oameni.

”Aventură, pentru mine,  înseamnă că am mâncat carne de cangur, la un restaurant din Italia. Îmi era frică de gust, de cum pică la stomac, de remușcările ulterioare. Am supraviețuit, iar acum am și eu ce povesti când vine vorba de excentrități culinare” – alt coleg.

”Aventura nu este decât proastă planificare”- e răspunsul consilierului juridic. Pare răspuns de contabil, dar nu, acesta zice că ” aventura este o stare de suflet şi de spirit”.

Ce este, în esenţă, aventura? Este a te arunca în necunoscut şi a nu şti cum vei ieşi. Trebuie neapărat să sari din avion și să te scufunzi după epave naufragiate? Să te arunci în cascade, să înoți cu rechinii, să mergi într-un safari? Să mănânci viermi prăjiți? 

Fiecare zi trebuie tratată ca o aventură. Indiferent dacă merg în deșertul Sahara, înființez o întreprindere sau decid să adopt cinci copii. 

Când mă refer la aventura în turism, exclud categoric vizitele la muzeu și banii aruncați prin fântâni. Pentru mine, o aventură ar fi să petrec câteva zile cu niște triburi primitive.

”Adică să mănânci doar ce vânezi sau cultivi, să dormi sub cerul liber”, vă gândiți imediat. Nu, nu asta înseamnă aventură pentru mine, ci să privesc situația și din perspectiva lor. M-aș pune în pielea lor, m-aș conecta.

Cum se simt cei din Etiopia când niște europeni albicioși vin să-i fotografieze când își țin ritualurile?  Valea Omo, care găzduiește mai mult de o duzină de triburi, este una dintre atracțiile turistice ale Etiopiei. Oare i-aș compătimi, deoarece turiștii vin la ei ca să vadă  o “grădină zoologică umană” sau m-ar distruge pe mine, în interior, deoarece ei m-ar vedea ca pe un ATM ambulant, pe care-l storc de bani, pentru fel de fel de ritualuri? Asta mi se pare aventură! Să merg acolo, într-o expediție cu Extreme Travel, și să văd ce simt! Sunt consumator de turism de aventura sau mă asimilez tribului și văd totul din perspectiva membrilor lui?
Etiopia_oameni_4_ss
Festivalurile sunt manipulate și repetate – devenind evenimente regulate, iar costumele realizate manual nu sunt purtate în mod tradițional, ci doar când apar fotografii în zonă. Un prieten care a mers în multe excursii personalizate, îmi spunea că, de fapt, turismul a încurajat triburile să mențină tradiții, care altfel ar fi fost pierdute.

Cred mai degrabă că este o situație win-win. Noi câștigăm aventură, oricare ar fi ea, ei trăiesc în legea lor, dar au și un job care necesită piercing corporal și plăci în buze.

Dacă ar fi să cer o excursie personalizată, aș opta pentru una legată de picturile corporale. Cine le face, sunt și acolo pictori amatori, ca mine? Ce vopsele folosesc, din ce materiale, care sunt culorile predominante și ce reprezintă ele? M-aș întoarce acasă cu multe idei de modele tribale de folosit în picturile mele.

Corpul uman folosit ca o pânză. Albul pe fața copiilor, care înseamnă că va fi protejat de supranatural. Alte culori, în stare pură, pe care nu le găsești în nicio fabrică.

Roșu ocru, sulf galben, caolin alb, calcar alb și cenușă cenușie sunt sacre triburilor. Pigmenții naturali sunt extrași din soluri și argilă din zonă. Cu ajutorul lor,  triburile trăiesc o viață în armonie cu natura și lumea spirituală. Pictura corpului datează din preistorie și a permis omenirii să depășească ostilitatea naturii. Arta a fost atunci un mijloc de supraviețuire. Uite că la fel este și acum, pictura asta pe corp se vinde

Etiopia_oameni_1Le-aș poza corpul și fața, dar aș vorbi și cu ei. Probabil mă vor taxa mai mult pentru asta. Dialogurile cu oamenii locului este primul lucru pe care ți-l amintești dintr-o călătorie.

Credeți că alpinismul pe gheață și zborul cu parapanta sunt sporturi extreme? Atunci, încercați să experimentați empatia, cea mai dificilă și, probabil, cea care ne împlinește cel mai mult, dintre toate. Oamenii foarte empatici își dezvoltă empatia prin experiența directă a vieții celorlalți, punând în practica proverbul amerindian, “mergi câțiva kilometri în mocasinii altui om înainte să-l judeci.”

Accept și criticile care ar putea veni. Că trebuie să călătoresc pentru a vedea munți, vulcani, cascade și alte minuni ale lumii. Pentru mine, minunea trebuie să aibă o inimă, un suflet. La fel aș proceda și dacă aș merge în circuite safari. Aș empatiza cu animalele, m-aș pune în locul lor, cum se simt ele când stau acolo, într-un parc național, pentru a fi fotografiate. Le-aș căuta privirea, timiditatea, resemnarea.

Deși multă lume are tendința să alerge într-o destinație nouă, cu harta în mână și să bifeze niște obiective turistice, cele mai valoroase amintiri rămân din momentele în care alegi să te oprești. Și comunici. Poți face asta și când urci pe munte, într-o ascensiune pe Moldoveanu, și-ți iese în cale o băbuță care-și păzește caprele. Dacă o asculți , vei fi surprins să auzi cum se vede lumea prin ochii ei.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018

sursa foto Extreme-Travel.ro

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: