Prea multe garduri

Merg pas după pas, pe o stradă scurtă și deloc lată, cât să încapă un vehicul. Se lățește ușor, la intrarea în vreo curte, ca apoi să revină la lățimea zgârcită, niciun vecin nu a vrut să doneze câțiva centimetri pentru binele comun. Așa că ne înghesuim pe fundătura asta, pe care nu și-o asumă nimeni, unde se dau copiii cu rolele, ne tăiem găinile sau facem pârtie, fiecare în fața casei lui.

Strada e păzită de case cu garduri, cu oameni pitiți după draperii. Garduri în față, în spate la stânga, la dreapta, să nu rămână niciun petec nerevendicat.

Aseară, la poveștile cu prietenii, trecute bine de miezul nopții, am vorbit despre vise controlate. E și un film despre asta, unde spune că dacă reușești să bați la ușă, ești în realitate. Dacă mâna trece prin ușă, nu.

Mă întreb dacă gardurile puse la pământ sunt semnalul că mă aflu într-un vis, dar nu e timp să mă hotărăsc și parcă nici nu cred că ar trebui. O să ies un pic, să mă bucur de libertate, să îmi închipui că sunt în altă regiune, alta decât Muntenia. O regiune unde nu sunt garduri, iar vecinii nu au draperii, răspund la salut și au alte subiecte de conversație decât a cui pisică  i-a lăsat trei șoricei pe trepte.

Dau vina pe bunicul, care se săturase să taie pomii din fața casei, cu  foarfeca aia neagră și ruginită, în fiecare primăvară. În loc să-și ia altă foarfecă, a tăiat pomii și a ridicat gard. L-au urmat ceilalți bărbați de pe străduță. Dar în vis nu pot decât să-l iubesc pe bătrânelul care îmi povestea cum a ajuns el pe pământurile astea, cum s-a luptat cu comuniștii pentru averea lui. Ajung să-l înțeleg.

Vreau să dispară gardurile de pe strada mea. Granițele. Există o diferență enormă între zidul făcut ca să închizi pe cineva, câinele de exemplu, să nu-și mai facă nevoile aiurea, prin grădini ”să facă în a ta, că de-aia ți-ai luat javră”, și zidul făcut pentru a opri pe cineva să vină peste tine.

Aș vrea ca adulții de pe stradă să fie cum sunt copiii noștri. Degeaba încercăm să-i chemăm lângă casă, fiecare să se joace la poarta lui, să nu deranjeze, dar ei se trezesc că trec dintr-o curte în alta. Pentru ei, gardurile nu există. Așa eram și noi. Când am început să ne punem limite?

În visul meu eram într-un birou de arhitectura și discutam despre o casă fără garduri, cu ferestre mari, o curte deschisă, ca un parc pentru copii. Să-i strâng pe toți  la mine și să-i învăț așa. Să nu am poartă s-o încui, să nu știe ei de sârmă ghimpată, să se tăvălească cu câinele și pisca pe iarbă. Să se ducă acasă și să spună părinților să dea și ei gardurile jos.

AIA-Proiect-birou-de-proiectare-tel.-0722494447-img-07Cât de greu poate să fie? Să găsești un arhitect căruia să-i spui: fă-mi o locuință fără garduri, care să devină punct de referință în geografia și istoria cartierului! Să dea tonul schimbării!

Proiectarea si construirea unui spațiu sunt aspecte complicate, dar știu că arhitecții au abilitățile de a întelege preferințele și comportamentele umane. Am stat în cămin, când eram la facultate, cu un grup de studenți la arhitectură și știu că aveau materii despre ”subiectul uman”, organizările sale, mișcările populației, transformarea clădirilor în funcție de cei care stau în ele. Ei pot construi un edificiu care să corespundă unei nevoi sociale, iar nevoie mea este … să aduc armonie pe o stradă cu opt case, 12 copii și părinții lor. Să dăm jos gardurile dintre noi, și la propriu, și la figurat.

Îmi doresc o echipă întreagă, care să-mi facă un proiect de casa și care să parcurgă toți pașii necesari. Să-mi acorde sprijin pe toată perioada pre- și post-execuție. Să-i facem curioși și pe vecini, să dorească și ei o schimbare făcută cu ajutorul profesioniștilor.

AIA-Proiect-birou-de-proiectare-tel.-0722494447-img-11De ce e atâta nevoie să te izolezi în România? Ține de perioada comunistă, când era bine să ai un gard prin care nu se vede nimic, dar se mai aude câte ceva. De lipsa de încredere ca mod de viaţă, de apetenţa pentru teorii conspiraţioniste, victimizare permanentă, negativism şi auto-condamnare la înapoiere. Oamenii sunt permanent în gardă și se simt protejați, astfel.

Pe măsură ce scriu despre acest vis al meu, încep să am emoții. Da, renunț la garduri. Și apoi?

Îmi pun o cutie poștală, ca la americani

De când îmi doresc să am și eu o cutie poștală unicat, făcută de mine, cum vedem în filmele americane. Voi picta pe ele un copil, doi adulți, o pisică și un câine, cei cinci membri ai familiei mele. Ne vom semna, cu mâna sau cu lăbuța, și vom aștepta mesaje.

Îmi fac alei primitoare 

O să-mi fac musafirii să aibă impresia că sunt pe aleea celebrităţilor. ”Pe aleile”, mai bine zis, deoarece voi face mai multe, și în stânga, și în dreapta, și în față, și în spate, să nu se simtă nimeni neinvitat. Vor fi un mix între piatra naturală închisă la culoare, mici pietricele de marmură albă şi plante verzi. 

Un rastel pentru biciclete

Un suport pentru biciclete. Sau trotinete, role, hoverboard-uri sau ce s-o mai inventa.  Să aibă un design creativ, voi apela tot la arhitecți pentru idei și amplasare. Nu poți să-l pui aiurea, are și el un rost în decor. Abia aștept să vin de la serviciu, să mă uit în rastel și să număr câți musafiri am!

Balansoar, hamac, bănci, șezlonguri
Multe obiecte de mobilier pe care să stai. În formă de lalea, de pumn, de frunză. De lemn, dacă se poate, sculptate cu drujba. Mai mici și mai mari, pentru toate vârstele. Nu vreau mese, doar bușteni groși, lăcuiți, pe care poți pune băutura din mână. Nu vreau să fie un spațiu formal, nu mi-au plăcut niciodată mesele din sufragerie de 12 persoane, unde stăm bățoși și mâncăm cu tacâmuri. Eu vreau cât mai simplu și comod, fără să ne rușinăm unii de alții. Relaxare totală.

Fără internet. Doar un ring de dans

Era un banc: ”Pot să le iert vecinilor mei o mulţime de lucruri: că ascultă muzica la maximum noaptea, căţelul lor îşi face treburile pe preşul meu, copiii lor mi-au zgâriat maşina. Un singur lucru mă scoate din fire: că şi-au parolat internetul!”

Și eu o să fac la fel, o să fie interdicție la Internet în curtea mea. Vom discuta între noi, vom avea muzică veche și vom dansa. Break-dance sau vals. Poate facem și pilates. Așteptăm propuneri.

Ăsta e visul meu și este realizabil. Cu echipa potrivită de arhitecți, proiectanți și ingineri voi realiza o locuință primitoare, cu o curte unde să stăm toată ziua, iar în casă să intrăm doar noaptea, la odihnă. Iar porțile și gardurile să-mi iasă din grijă și să nu-mi mai bântuie visele!

sursa foto AIA Proiect

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2018

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: