Încă o îmbrățișare cu mama

În ultimele luni nu am mai putut s-o îmbrățișez pe mama. Operația de la sânul drept nu s-a vindecat, iar la stângul rămăsese cu o sensibilitate, nu mai suporta să fie atinsă. O sărutam pe frunte, porțiunea care era un pic dezgolită. Purta un batic, să nu mai fugă și ultimele fire de păr, spunea ea. Operațiile și chimioterapia au supărat-o rău. Le-a făcut la insistențele noastre. Ar fi trebuit s-o ascultăm.

Ne-a rugat s-o lăsăm acasă, să nu o plimbăm pe la spitale. Ne-a implorat. Noi am auzit-o, dar nu am ascultat-o.

Cum să nu vrei să trăiești, mami? Te ducem pe rând, stăm cu tine, nu-ți face probleme, te ajutăm.

Știam că nu vrea să ne deranjeze, așa a fost toată viața ei, nu a dorit decât să fie de folos. Am chinuit-o.

A murit la 62 de ani, pe 5 martie, cu o zi înainte de ziua mea și cu trei zile înainte de 8 martie. Și-a cerut scuze că-mi strică ziua. Da, a fost conștientă până la ultima suflare, îi era rușine că ne ținea din treabă cu boala ei.

Când se întâmplă așa ceva, nu știi cum să reacționezi. Ne aflam în faţa unui intrus care apăruse în viaţa noastră şi bulversase tot ce știam, că mama e nemuritoare, mereu acolo pentru noi. Răul ăsta nu era o închipuire, o spaimă. Era ceva definitiv, pe care trebuia să-l primim, fără să ştim cum se va sfârşi.

Din ultimele luni cu mama îmi reproșez că ne-am împotmolit în minciună. Intram în camera ei cu un zâmbet fals pe buze, șoptind vorbe lipsite de adevăr. N-am pretins că se vindecă, pentru că toți ştiam că nu era aşa. Dar ne mințeam că ne facem datoria, ne revanșam pentru anii în care am vizitat-o rar, ocupați cu viețile noastre.

Lupți, te dedici zi și noapte ființei bolnave, stai cu ea minut de minut. Iar când ea moare, te revolți că nu ai avut destul timp. Ba da, ai avut. Înainte, când ea nu era bolnavă, ai fi putut s-o îmbrățișezi. În fiecare zi, în fiecare minut. Era acolo, aștepta.

Într-o zi ca 8 martie îți aduci aminte de femeile din viața ta. Găsești timp să dai un telefon, să mergi cu un cadou sau să-i trimiți flori la domiciliu. Mame, surori, colege, prietene. Apoi uiți de ele.

Dacă mama ar trăi acum, i-aș trimite flori cel puțin o dată pe săptămână. Mama iubea frumuseţea primăverii, ar fi bucurat-o și o mână de toporași, culeși de pe marginea drumului. Albi sau violeți, cu codițe mici, să încapă într-un păhărel. Îi duceam când eram mici, nu făceați și voi la fel? De ce nu mai faceți asta?

Moartea poate să umple de măreţie şi de sens ceea ce în aparenţă este mărunt şi ne-semnificativ. Modul în care așezăm o cană de ceai pe o tavă sau o pernă la spatele unui bolnav, tonul vocii noastre când îi vorbim, modul în care punem florile în vază. Sunt lucruri pe care ar trebui să le facem domol, nu pe grabă, în fiecare zi. Nu numai de 8 martie sau când cineva are cancer!

Avem atâtea modalități de a face din zile obişnuite unele speciale, cu ajutorul florilor,  cel mai bun mesager. Ne amintește asta Interflora Romania, liderul mondial în livrarea de flori la domiciliu, cu ajutorul paginii de Facebook, unde sunt postate minunate buchete de flori care pot fi trimise femeilor dragi din viața noastră.

 

Nu avem timp să ducem personal florile? Apelăm la o florărie online, care va livra buchetul dorit în aceeași zi. Are efect de fiecare dată, indiferent de țara în care se află femeia. De fapt, pe asta se bazează conceptul Interflora, în toate țările din lume unde s-a extins, pe arta de a dărui emoții.  Și da, au și toporași pe care-i pot livra acasă. 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: