Nu e niciodată prea devreme sau prea târziu pentru a bea un pahar cu vin cu mama

-Îmi pare rău ca nu am avut și eu un timp singură cu ea, să fie doar mama mea – mi-a spus mama când a murit bunica, la vârsta de  79 de ani. Era mama ei, ea o născuse, dar nu petrecuse niciodată timp cu ea, ele două, singure.

Din când în când ți se mai pune o întrebare dintr-asta existențială: tu ce ai lua pe o insulă? cu cine ai vrea să pleci pe Marte? unde faci Revelionul? cu cine ai vrea să bei un vin cu tradiție? Iar răspunsul la toate ar putea fi: mama. Și nu pentru că mi-ar face bagajul, mi-ar găti și m-ar mângâia pe frunte înainte de culcare, ci pentru ce înseamnă ea, ca om.

Mama a fost un copil de mijloc, al treilea din 5,  a crescut printre ei. La 14 ani, tatăl i-a dat pe toți afară și a adus altă femeie. Copiii au ajuns pe la verișoare, un fel de slugi în casă. Bunica s-a recăsătorit, s-a mutat în alt oraș, iar când viața ei a prins stabilitate a venit după copiii mai mici. Era prea târziu, mama mea avea 17 ani și era gravidă, s-a căsătorit vara următoare.

Bunica a revenit în oraș abia la pensie, cu soțul bolnav. A  murit înaintea lui, în 3 zile, la spital, singură.

Să o aud pe mama mea cum mi se destăinuie că ar fi vrut putin timp cu propria mamă m-a pus pe gânduri. I-a lipsit părintele în anii adolescenței, ai maturității, a dus dorul unui om care să fie alături de ea necondiționat. Nu a judecat-o pentru că a neglijat-o pentru un bărbat autoritar, apoi pentru unul gelos. A așteptat-o să-și facă ordine în viață,  a sperat că-i vine rândul. Și a fost mamă pentru proprii copii.

-Nu pot să-mi imaginez ce a simțit să ne împrăștie pe la rude. Cred că i s-a rupt sufletul. – a continuat mama.

O mamă, care nu mai era adolescentul aruncat brusc în viață acum 40 de ani, și care înțelegea o altă mamă, a cărei greșeală a fost că a crezut că are timp.

Eu am decis să nu mai fac greșeala asta, să cred că mai am destul timp cu mama mea. Trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem, atunci când avem. De aceea, la întrebarea existențială ”cu cine ai bea un vin cu traditie?” răspund: mama. Momentul va fi de Moș Nicolae, iar vinul ales este unul cele cu tradiție de la Vincon, din gamele Comoara Pivniței și Oenoteca.

Vom fi doar noi două, în cele două fotolii din living, lângă masa pe care se vor afla sticla cu vin, stafidele în ciocolată, biscuiții și dulceața de căpșuni. Vom discuta vrute și nevrute. Eu îi voi povesti cum îmi era mie rușine de oamenii mari când eram mică,  când îi vedeam că sorb vinul din paharele cu picior lung, îi percepeam pe toți egali, iar eu undeva , aproape de podea. Poate imi va spune si ea un secret de-al ei.

Da, asta e frica mea acum, că aș putea să ajung să zic și eu la fel, că nu am avut destul timp cu mama. Căci aceasta este, de fapt, esența ”meseriei” de fiică. Doar de asta are nevoie o mamă pentru a fi fericită. În aparență, de cel mai ieftin lucru de pe lume. Ceva ce nu costă bani, nu e scump. Are nevoie doar de prezența ta, de îmbrățișarea ta, de dragostea ta.

Ai crede că este cel mai greu lucru pe care tu, fiica, trebuie să îl faci. Să renunți la tine, la cariera ta, la tabieturile, la preocupările tale și să te oprești din goana zilnică. Să rămâi lângă cea care ți-a dat viață măcar câteva minute. Să transformați haosul din viața ta de adult ocupat, în liniștea unei îmbrățișări din care mama ta să simtă că nu-i vei da drumul vreodată.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: