Ceasuri pentru bărbații din viața mea. Atât de diferiți…

Când undeva pe glob soarele se pregătește să răsară, altundeva el tocmai a apus, lăsând locul lunii. Ce frumos şi simplu! Când îşi cumpără un ceas, oamenii vor să surprindă tocmai acest sentiment al timpului, al vieţii care-şi continuă cursul aici, acolo, peste tot. Ceasurile de mână au fost şi continuă să reprezinte o iluzie că de fapt am putea măsura și stăpâni timpul, în timp ce acesta se scurge impasibil spre eternitate.

Frumos spus, nu? Într-o perioadă când un smartphone ține loc și de ceas (și de prieteni, dacă mă întrebi pe mine), oamenii nu prea mai poartă ceasuri. Decât dacă e la modă. Că o vedetă a purtat așa ceva la un eveniment. Că se poartă o anumită formă, o anumită marcă sau culoare. În funcție de anotimp, stare, tragedie, comedie…

Comercianții încearcă să cosmetizeze rolul lor, să le adauge întrebuințări, să le spună clienților că, printr-un ceas, îţi poţi afirma statutul social, nevoia de a te împodobi, de a fi la modă sau de a purta simboluri. Mulți producători și comercianți preferă să pună accentul pe satisfacția pe care clienții o pot experimenta cumpărând și purtând un anumit tip de ceas, mai degrabă decât să le amintească fiecăruia că scopul principal este măsurarea timpului.

Pe mine mă interesează, de exemplu, dacă se sparge uşor cadranul sau nu. Un coleg şi-a spart cadranul în timp ce şofa, foarte uşor: într-o curbă a lovit volanul cu ceasul. Bucăţele s-a făcut. Sau dacă e solidă cureaua, nu să-mi pierd ceasul pe drum sau să se uzeze urât. Dacă am cronometru, alarmă, dată, dacă rezistă la raze solare puternice sau la apă. Dacă e făcut „pe vapor”, sau într-o fabrică cu tradiţie. Dacă e doar un accesoriu la modă sau dacă pot să-l las moştenire nepoţilor.

De aceea eu cumpăr ceasuri barbatesti doar de la un magazin online, în care am încredere. Un site unde nu găsesc bărbați cu mușchi sau femei în costum de baie care ne recomandă un anumit ceas. Unde nimeni nu mă îndeamnă să cumpăr un anumit produs pentru că voi avea, garantat, succes în carieră.
Sau care îmi spune că anul acesta se poarta o anumită culoare sau formă. E un magazin plin cu poze cu ceasuri și descrierile lor, împărțite în categorii după producător, rezistența la apă, preț, stil, display sau material de curea.

În luna noiembrie a fiecărui an eu trebuie să cumpăr 4 cadouri pentru bărbați. Nu știu cum de-am avut eu norocul ăsta, dar bărbații din viața mea sunt Scorpioni. Soțul e născut pe 17 noiembrie, fratele mare pe 19, celălalt frate pe 21, iar tata pe 28, e Săgetător. Iar anul acesta le voi cumpăra ceasuri de firmă pentru toți. Mă va costa vreo 2.000 de lei toată afacerea asta, dar știu că îi voi impresiona. Și poate îmi vor lua și ei aparatul de fitness pe care mi-l doresc, în martie.

jedi_11Fratelui mare îi voi lua un ceas de lemn, din seria ceasuri TimeWood. El este ecologist convins, din ăla care reciclează tot, așa că va aprecia faptul că nu e făcut din plastic, cauciuc sau metale (adică rezultatul unui proces de producție poluant). Ceasul din lemn este natural, confortabil și arată chiar bine.

FS4656-900x900Soțului îi voi lua un Fossil, știu că a mai avut unul și l-a ținut mulți ani. Din păcate i l-a furat din camera de hotel, astă vară. Îi iau unul aflat la reducere, de la 625 de lei la 499, maro închis, din oțel inoxidabil, cu curea de piele.

Într-un fel, e bine că am de făcut cadouri în noiembrie, când apar reducerile Black Friday. Bestwatch are reduceri de până la 44%. Pentru fratele mai mic voi lua un ceas cu un cadran complicat și aglomerat, lui îi plac chestiile gen spy, se crede în filme mai tot timpul. Iar pentru tata voi lua un clasic, un Seiko.

Dacă ar fi după mine, le-aș lua câte un ceas de lemn tuturor. Dar bărbații știa din viața mea sunt atât de diferiți! Bine că sunt și ceasuri de tot felul, pentru toate gusturile!

Advertisements

One thought on “Ceasuri pentru bărbații din viața mea. Atât de diferiți…

Add yours

  1. De exemplu, daca doresti sa faci baie in piscina cu ceasul la mana, eu ti-as recomanda un ceas cu bratara metalica sau curea de silicon. Daca doresti sa porti un ceas la o tinuta office, ti-as recomanda un ceas cu curea de piele asortata la culoarea portofelului, a curelei sau a pantofilor.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: