Stimabili părinți

Asemănarea cu personajele din viața reală este pur întâmplătoare! Sau nu!
A fost odată ca niciodată un băiat și-o fată. Au iubit, au suferit, au fumat, au băut, s-au distrat cum au știu, s-au îndrăgostit din nou, etc, etc, până când Cupidon – grăsanu’ care atunci când se plictisește trage cu arcu’ cum nu se poate mai aiurea – i-a săgetat de i-a împreunat…pe câțiva zeci de ani buni. Începuturile au fost frumoase, pasionale, cu planuri mărețe. Dar stratul de miere s-a dus repede și au dat de altul al cărui gust și miros nu le-a plăcut deloc. Au strâmbat din nas, în primă fază, au așteptat să treacă, s-au mai depărtat, s-au apropiat din nou. Nu că le-ar fi plăcut, ci doar pentru că s-au complăcut. N-au vrut să râvnească la alt strat de miere, poate unul mai consistent, nu l-au mai invocat nici pe Cupidon. În schimb, li s-a amplificat teama față de doamna Bârfă, care atunci când află ceva se duce val-vârtej la prietena ei, Gura-lumii. Așa că au găsit soluția: au amestecat rahatul ba cu alcool, ba cu ceartă, ba cu niște palme și au mers mai departe… Au ignorat că la toate rețetele împuțite pe care s-au ambiționat să le prepare doar ca să se ferească de maleficele doamne amintite mai sus au fost asistați și de către copilul lor…rezultat din perioada când stratul de miere încă nu se irosise. Sătul de atâta miros și gust infect, cel mic le-a propus de câteva ori celor mari să încerce să evadeze din mocirla în care s-au scufundat și să-și scrie povestea așa cum o vor ei, nu cum le-o conturează alții. Răspunsul însă a fost: “așa să faci tu! Noi ne-am sacrificat, am vrut să fim o familie pentru tine. În viață trebuie să ne ducem crucea”. “Corect! Crucea ne-o cărăm cu toții, dar drumul ar fi bine să ni-l alegem noi”, a completat copilul.
Anii au trecut, că nici în povești nu stă pe loc, iar începutul cu “a fost odată ca niciodată…” ne introduce în altă viață, în alte timpuri. Cel mic a devenit un tânăr care, asemenea părinților lui, a iubit, a suferit, a iubit din nou, a dat de minunatul strat de miere, s-a căsătorit. Și, da, la scurt timp a apărut și copilul. Totul a urmat cursul firesc, unul foarte plictisitor pentru doamnele Bârfă și Gura-lumii. Nu c-ar fi stat degeaba, nu, nu, să nu vă gândiți la așa ceva! Ele sunt tot timpul ocupate. Niciodată șomere, niciodată la pensie și nicicând defuncte… Dar să revenim la familia nou formată. Ei, da, Cupidon a dat greș și de data asta. Cei doi n-au vrut, totuși, să se scufunde în rahat ca părinții lor…Le-au fost de ajuns cât și câte au văzut. Și-au propus să aleagă alte drumuri și să-și scrie singuri povestea. Doar că…ați ghicit! Panicați că vor deveni subiecte principale, un fel de “news alert” pentru eternele doamne Bârfa și Gura-Lumii, părinții au intervenit mai repede ca viteza luminii în încercarea de a pune capac borcanului în care se aflau cei doi tineri. Ce dacă se afundă în rahat?! Lor li s-a întâmplat și încă trăiesc… Ce dacă de suferit ar avea și copilul?! Și copilul lor a asistat la combinațiile execrabile de rahat+alcool+scandal+violență și a crescut… Ce dacă ar avea șansa să fie fericiți?! Poate și ei or fi avut-o pe-a lor, dar n-au îndrăznit să pună mâna pe ea și nici n-au putut trece peste bariera celor două “stimabile”.
Cei doi au primit însă și un strop de ajutor și au reușit să scape din borcan. Ca să nu-l lase gol, le-au băgat pe Bârfa și Gura-lumii și au avut grijă să le dea, nu cu lingurința, ci cu polonicul din stratul de rahat, ca să fie sătule. Ce se întâmplă cu părinții? Își duc crucea pe drumul ales de ei, iar uneori își ascut urechile să afle dacă cele două captive mai spun ceva. Nu mai spun nimic? Atât de simplu puteau fi, oare, potolite și pe vremea lor?!

Advertisements

One thought on “Stimabili părinți

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: